P putea fi considerat, fara pic de tagada, prototipul ratatului cu staif. Un barbat trecut bine si de a doua si de a treia tinerete, de fapt cu un picior de mult varat in groapa, inalt si slab, putin adus de spate, parul scurt, incaruntit de timpuriu, degetele lungi erau ușor strambe si ingalbenite de tutun. Ochii-i erau calzi si umezi si inca vii. Poate prea vii. O lumina magica se prelingea din ei. P era posesorul unei inteligente cu mult peste medie, daca nu ar fi ratat m-as fi hazardat sa-l consider o minte stralucita. Un intelectual de provincie, putin prafuit, fara haz, dar mintos. Dumnezeu i-a harazit lui P intamplari care nu pot fi cuprinse intr-o singura viata. Se spune ca trenul vietii este doar unul si se poate intampla ca sa nu vina la peronul tau niciodata. Lui P i-au trecut o multime de trenuri prin fata, in care n-a catadicsit sa se urce. Cu o nepasare care friza nebunia. Minte multa, prostie si mai si. A esuat intr-un satuc prafuit din Baragan. Singur si bolnav. Dumnezeu s-a mai uitat odata la el, i s-a facut mila si i-a mai dat o sansa. Degeaba. Mai e si acum in acelasi satuc uitat de lume.

    — Am devenit ortodox abia dupa ce l-am citit pe Dostoievski, mi-a zis P, deși am fost crestinat ca tot ceilalti. Ca orice minte iscoditoare am fost atras de teoriile lui Darwin. Mi-am pus o multime de intrebari si, mai ales dupa ce am citit "Biblia hazlie" scrisa de un sovietic, normal ca m-am indoit. Nu aveam mai mult de zece ani…

    Intalnirea cu el, cu multe taceri si vorbe nerostite, sau discutii interminabile in contradictoriu, nu a fost deloc lejera, dimpotriva, am plecat cu o durere imensa in suflet. Contrariat, am inceput sa ma interesez cine este acest P. Multe din intamplarile neverosimile mai circula si acum sub forma de legende. Povestite de diversi, cu patos si pe nerasuflate. Mi s-a parut ca este pacat ca ele sa se piarda, de aceea acum puteti citi aceste randuri.

II.

    P imi spunea ca nu si-a dorit sa vina pe lume. Dimpotriva. S-a impotrivit cat si cum a putut. Deja toata lumea care asista la nasterea lui se speriase. Alergau toti bezmetici, de colo colo. Se facuse duminica, soarele rasarise de mult. Era un septembrie cald si pufos.
— Hai, fa, impinge, urla moasa la tanara taranca, stoarsa de puteri si care statea intinsa pe lavita, cu ochii pironiti in tavan. I se arata Maica Domnului, acolo pe tavan. Era c-un prunc in brate.
— Este baiat, sopti stins tanara mama.
— De unde stii, fa? De unde stii?

Citeşte mai departe